Codul muncii

TITLUL XII - Jurisdicţia muncii

 

CAPITOLUL 3 - Reguli speciale de procedură

 

Art. 285. - Scutirea de timbraj

Cauzele prevăzute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar.

Art. 286. - Celeritatea

(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.
(3) Procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.

Art. 287. - Sarcina probei

Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Art. 288. - Administrarea probelor

Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.

Art. 289. - Forţa executorie a hotărârilor

Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.

Art. 290. - Sediul materiei

Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială.

Art. 291. - Dreptul comun

Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

 
Articole asemanatoare

Add comment


Security code
Refresh